Fie că doreau să intimideze sau să impresioneze alte persoane, fie că le utilizau în diverse ceremonii spirituale, ori pentru a corecta diferite defecte, sau pur și simplu pentru a-și menține tinerețea, preparatorii din toate timpurile au utilizat o mare varietate de ingrediente în formulele lor cosmetice.
Civilizațiile antice foloseau des uleiuri, precum cel de măsline, ulei de nucă de cocos și ulei de migdale în scopul protejării și hidratării pielii. De asemenea, preferau extractele de plante (aloe vera, mușețel sau lavandă) pentru a calma diverse iritații și pentru reducerea inflamațiilor, dar foloseau și unturi naturale cum ar fi untul de shea sau cacao.
Bineînțeles că ingredientele specifice care erau folosite variau în funcție de cultură și de resursele disponibile. Iată câteva exemple de ingrediente cosmetice neobișnuite zilelor noastre:
- Grăsimi animale precum untura sau seul, utilizate în scop emolient, hidratant și care nu mai sunt comune formulărilor actuale, fiind înlocuite cu surse vegetale.
- Pietre prețioase zdrobite folosite ca machiaj. În zilele noastre fiind disponibile numeroase alternative de sinteză pentru pigmenți.
- Insecte precum gândaci sau diverse specii de viermi de apă utilizați pentru a genera culori vibrante.
- Plumbul, folosit în preparate cosmetice antice și nu numai, pentru a crea un aspect tineresc, ușor palid.
- Mercurul era utilizat ca agent de iluminare a pielii, sau albire, depigmentare.
- Arsenicul era și el utilizat pentru proprietățile sale de iluminare ale pielii.
- Kohl, care așa cum era fabricat în mod tradițional, nu era sigur pentru sănătate. Ingredientul principal era antimoniul, toxic, însă în kohl-ul tradițional exista și plumb sau alte metale grele. Era utilizat ca machiaj pentru un efect dramatic de tip smokey eyes, sau pentru conturarea sprâncenelor.
- Cinabrul, sursă primară de mercur, folosit pentru culoarea sa roșu sau cărămiziu în produse cosmetice de tip fard. Datorită componentei de mercur, i-a fost recunoscută toxicitatea încă din Roma antică.
Egiptenii antici utilizau compuși pe bază de plumb atât pentru formularea cosmeticelor, dar și în preparate de tip medicament. Multe texte scrise, picturi, statui găsite de cercetători au susținut faptul că machiajul egiptenilor era foarte important pentru aceștia în viața de zi cu zi, inclusiv pentru ceremonii de înmormântare sau alte ritualuri. Produselor cosmetice utilizate în acest sens le era atribuit un statut magic, considerând că zeii Horus și Ra îi protejau pe purtătorii de machiaj în mod direct de anumite boli. Ce oferea protecție consumatorului, era de fapt un amestec de săruri de plumb.
Cel mai interesant este faptul că în produsele de machiaj găsite în mormintele egiptenilor antici, au fost identificate două săruri de plumb sub formă de clorură, care în mod natural nu aveau sursă de proveniență în regiunea respectivă și nici în împrejurimi.
Textele antice din secolul I D.Hr. indică faptul că aceste substanțe au fost sintetizate cu bună știință pentru uzul terapeutic, fiind descris în detaliu și procedeul de sinteză chimică realizat de specialiștii din Egiptul antic. În apă caldă, pulberea de oxid de plumb era agitată energic cu sare gemă, uneori și cu natron (amestesc direct de carbonat de sodiu și bicarbonat de sodiu) pe care egiptenii antici îl recoltau din albiile uscate. Cele două cloruri de plumb obținute în acest fel, erau utilizate pentru formularea de medicamente oftalmice sub formă de picături. Ulterior, cu ajutorul tehnologiei moderne, s-a constatat că interacțiunea dintre ionii de plumb (II) și celule, declanșează un răspuns imunologic de apărare nespecific printr-o supraproducție de monoxid de azot, care semnalează infecția către celulele sistemului imunitar și crește fluxul capilar de fagocite.
Astfel, egiptenii care purtau machiaj negru, pe bază de plumb, erau protejați de infecțiile oculare la care erau predispuși datorită zonei geografice mlăștinoase tropicale, mai ales în timpul inundațiilor, iar protecția magică a lui Horus și Ra observată, era adevărată și foarte eficientă!
Astăzi, toxicitatea plumbului este bine definită și eclipsează total potențialele beneficii pentru sănătate. Din păcate în acele vremuri oamenii nu erau conștienți de riscurile la care se supuneau prin folosirea produselor cosmetice bazate pe metale grele toxice. De altfel, utilizarea lor în scopuri de înfrumusețare a fost acceptată foarte mult timp în istorie, tocmai pentru că nu erau cunoscute riscurile.
Inclusiv regina Elisabeta I a Angliei (7 Sept 1533 – 24 Mar 1603) obișnuia să folosească produse cosmetice pe bază de metale grele pentru albirea tenului. În timpul domniei sale extractele de fructe de pădure au fost preferate pentru a crea reflexii roșii pe obraji, iar acest efect era surprinzător în contrast cu pielea palidă, albită cu vopsea albă de plumb. Loțiunea de curățare a feței avea în compoziție mercur. Alți pigmenți bazați pe metale grele toxice pe care le utiliza în rutina de înfrumusețare erau cinabrul și pudra kohl. Anumite scrieri relatează că în acea vreme erau folosite la prepararea cosmeticelor și aripi și gheare de porumbel, cochilii de moluște măcinate și amestec de camfor, ouă și miere.
Produsele cosmetice bazate pe metale grele, în speță plumbul, au fost preferate secole la rând pentru redarea unui aspect al pielii alb „ca lacrima”. Însă, oboseala excesivă, paralizia musculară și alte simptome ale sistemului nervos central asociate intoxicației, au început să fie conectate direct cu utilizarea acestor preparate. De altfel, Contesa de Coventry, decedată în 1760, a fost identificată de presa vremii ca o „victimă a produselor cosmetice”.
După războiul civil din America a revenit moda feței „albe ca plumbul”. Astfel, pe piață a devenit disponibil pentru comercializare produsul „Laird’s bloom of youth” care a făcut numeroase victime. Extrem de popular este cazul unei tinere de 19 ani, care din cauza aplicării frecvente a acestui produs cosmetic a suferit de sindromul paraliziei de plumb, care se manifesta cu dureri severe, atrofierea musculaturii, dificultăți motorii, astfel încât incapabilă fiind din punct de vedere fizic să își mai aplice singură produsul respectiv pe față, a angajat alte persoane să facă asta pentru ea. În broșura medicală „Lead palsy from the use of a cosmetic”, sunt relatate pe larg trei dintre cazurile clinice de acest tip din perioada respectivă datorate utilizării produsului cosmetic „Laird’s bloom of youth”.
Ulterior, izolarea coloranților de anilină din gudronul de cărbune a devenit o alternativă mai sigură la metalele grele, lăsând sistemul nervos intact chiar dacă au fost capabile să producă cazuri severe de dermatită alergică de contact.
O descoperire în anul 2003 în Londra a atras atenția oamenilor de știință. Aceștia au găsit o cremă de față veche de 2000 de ani, din vremea Romei antice, care s-a conservat impresionant de bine și care avea încă urma degetului care a fost folosit pentru ultima aplicare. Cu ajutorul tehnologiei au reușit să identifice trei componente de bază ale preparatului, care au rezistat de-a lungul anilor. Grăsime animală, amidon și staniu, metal cu efect de albire și iluminare, non-toxic, un metal despre care nici o sursă scrisă nu menționează că ar fi fost utilizat ca ingredient cosmetic în cultura romană.
Chiar dacă sunt aplicate topic și acționează local, produsele cosmetice formulate cu ingrediente toxice, ori cu anumite ingrediente în concentrații prea mari ce conferă un caracter toxic preparatului, pot genera efecte adverse extrem de severe la nivelul întregului organism, prin absorbție transdermică, țintind uneori organe vitale ale corpului.
În prezent există reglementări stricte în ceea ce privește produsele cosmetice, iar autoritățile competente pun mare accent pe siguranța consumatorului, evaluând permanent siguranța produselor cosmetice înregistrate pentru punere pe piață.
Civilizațiile antice foloseau des uleiuri, precum cel de măsline, ulei de nucă de cocos și ulei de migdale în scopul protejării și hidratării pielii. De asemenea, preferau extractele de plante (aloe vera, mușețel sau lavandă) pentru a calma diverse iritații și pentru reducerea inflamațiilor, dar foloseau și unturi naturale cum ar fi untul de shea sau cacao.
Bineînțeles că ingredientele specifice care erau folosite variau în funcție de cultură și de resursele disponibile. Iată câteva exemple de ingrediente cosmetice neobișnuite zilelor noastre:
- Grăsimi animale precum untura sau seul, utilizate în scop emolient, hidratant și care nu mai sunt comune formulărilor actuale, fiind înlocuite cu surse vegetale.
- Pietre prețioase zdrobite folosite ca machiaj. În zilele noastre fiind disponibile numeroase alternative de sinteză pentru pigmenți.
- Insecte precum gândaci sau diverse specii de viermi de apă utilizați pentru a genera culori vibrante.
- Plumbul, folosit în preparate cosmetice antice și nu numai, pentru a crea un aspect tineresc, ușor palid.
- Mercurul era utilizat ca agent de iluminare a pielii, sau albire, depigmentare.
- Arsenicul era și el utilizat pentru proprietățile sale de iluminare ale pielii.
- Kohl, care așa cum era fabricat în mod tradițional, nu era sigur pentru sănătate. Ingredientul principal era antimoniul, toxic, însă în kohl-ul tradițional exista și plumb sau alte metale grele. Era utilizat ca machiaj pentru un efect dramatic de tip smokey eyes, sau pentru conturarea sprâncenelor.
- Cinabrul, sursă primară de mercur, folosit pentru culoarea sa roșu sau cărămiziu în produse cosmetice de tip fard. Datorită componentei de mercur, i-a fost recunoscută toxicitatea încă din Roma antică.
Egiptenii antici utilizau compuși pe bază de plumb atât pentru formularea cosmeticelor, dar și în preparate de tip medicament. Multe texte scrise, picturi, statui găsite de cercetători au susținut faptul că machiajul egiptenilor era foarte important pentru aceștia în viața de zi cu zi, inclusiv pentru ceremonii de înmormântare sau alte ritualuri. Produselor cosmetice utilizate în acest sens le era atribuit un statut magic, considerând că zeii Horus și Ra îi protejau pe purtătorii de machiaj în mod direct de anumite boli. Ce oferea protecție consumatorului, era de fapt un amestec de săruri de plumb. Cel mai interesant este faptul că în produsele de machiaj găsite în mormintele egiptenilor antici, au fost identificate două săruri de plumb sub formă de clorură, care în mod natural nu aveau sursă de proveniență în regiunea respectivă și nici în împrejurimi.
Textele antice din secolul I D.Hr. indică faptul că aceste substanțe au fost sintetizate cu bună știință pentru uzul terapeutic, fiind descris în detaliu și procedeul de sinteză chimică realizat de specialiștii din Egiptul antic. În apă caldă, pulberea de oxid de plumb era agitată energic cu sare gemă, uneori și cu natron (amestesc direct de carbonat de sodiu și bicarbonat de sodiu) pe care egiptenii antici îl recoltau din albiile uscate. Cele două cloruri de plumb obținute în acest fel, erau utilizate pentru formularea de medicamente oftalmice sub formă de picături. Ulterior, cu ajutorul tehnologiei moderne, s-a constatat că interacțiunea dintre ionii de plumb (II) și celule, declanșează un răspuns imunologic de apărare nespecific printr-o supraproducție de monoxid de azot, care semnalează infecția către celulele sistemului imunitar și crește fluxul capilar de fagocite.
Astfel, egiptenii care purtau machiaj negru, pe bază de plumb, erau protejați de infecțiile oculare la care erau predispuși datorită zonei geografice mlăștinoase tropicale, mai ales în timpul inundațiilor, iar protecția magică a lui Horus și Ra observată, era adevărată și foarte eficientă!
Astăzi, toxicitatea plumbului este bine definită și eclipsează total potențialele beneficii pentru sănătate. Din păcate în acele vremuri oamenii nu erau conștienți de riscurile la care se supuneau prin folosirea produselor cosmetice bazate pe metale grele toxice. De altfel, utilizarea lor în scopuri de înfrumusețare a fost acceptată foarte mult timp în istorie, tocmai pentru că nu erau cunoscute riscurile.
Inclusiv regina Elisabeta I a Angliei (7 Sept 1533 – 24 Mar 1603) obișnuia să folosească produse cosmetice pe bază de metale grele pentru albirea tenului. În timpul domniei sale extractele de fructe de pădure au fost preferate pentru a crea reflexii roșii pe obraji, iar acest efect era surprinzător în contrast cu pielea palidă, albită cu vopsea albă de plumb. Loțiunea de curățare a feței avea în compoziție mercur. Alți pigmenți bazați pe metale grele toxice pe care le utiliza în rutina de înfrumusețare erau cinabrul și pudra kohl. Anumite scrieri relatează că în acea vreme erau folosite la prepararea cosmeticelor și aripi și gheare de porumbel, cochilii de moluște măcinate și amestec de camfor, ouă și miere.Produsele cosmetice bazate pe metale grele, în speță plumbul, au fost preferate secole la rând pentru redarea unui aspect al pielii alb „ca lacrima”. Însă, oboseala excesivă, paralizia musculară și alte simptome ale sistemului nervos central asociate intoxicației, au început să fie conectate direct cu utilizarea acestor preparate. De altfel, Contesa de Coventry, decedată în 1760, a fost identificată de presa vremii ca o „victimă a produselor cosmetice”.
După războiul civil din America a revenit moda feței „albe ca plumbul”. Astfel, pe piață a devenit disponibil pentru comercializare produsul „Laird’s bloom of youth” care a făcut numeroase victime. Extrem de popular este cazul unei tinere de 19 ani, care din cauza aplicării frecvente a acestui produs cosmetic a suferit de sindromul paraliziei de plumb, care se manifesta cu dureri severe, atrofierea musculaturii, dificultăți motorii, astfel încât incapabilă fiind din punct de vedere fizic să își mai aplice singură produsul respectiv pe față, a angajat alte persoane să facă asta pentru ea. În broșura medicală „Lead palsy from the use of a cosmetic”, sunt relatate pe larg trei dintre cazurile clinice de acest tip din perioada respectivă datorate utilizării produsului cosmetic „Laird’s bloom of youth”.Ulterior, izolarea coloranților de anilină din gudronul de cărbune a devenit o alternativă mai sigură la metalele grele, lăsând sistemul nervos intact chiar dacă au fost capabile să producă cazuri severe de dermatită alergică de contact.
O descoperire în anul 2003 în Londra a atras atenția oamenilor de știință. Aceștia au găsit o cremă de față veche de 2000 de ani, din vremea Romei antice, care s-a conservat impresionant de bine și care avea încă urma degetului care a fost folosit pentru ultima aplicare. Cu ajutorul tehnologiei au reușit să identifice trei componente de bază ale preparatului, care au rezistat de-a lungul anilor. Grăsime animală, amidon și staniu, metal cu efect de albire și iluminare, non-toxic, un metal despre care nici o sursă scrisă nu menționează că ar fi fost utilizat ca ingredient cosmetic în cultura romană. Chiar dacă sunt aplicate topic și acționează local, produsele cosmetice formulate cu ingrediente toxice, ori cu anumite ingrediente în concentrații prea mari ce conferă un caracter toxic preparatului, pot genera efecte adverse extrem de severe la nivelul întregului organism, prin absorbție transdermică, țintind uneori organe vitale ale corpului.
În prezent există reglementări stricte în ceea ce privește produsele cosmetice, iar autoritățile competente pun mare accent pe siguranța consumatorului, evaluând permanent siguranța produselor cosmetice înregistrate pentru punere pe piață.
