Legătura dintre frumusețe și stima de sine
Realizarea și dezvoltarea produselor cosmetice este o provocare ținând cont că preferințele consumatorilor sunt mereu în schimbare, iar listele cu ingrediente permise sunt frecvent revizuite și modificate. Pentru un formulator de produse cosmetice poate fi o adevărată artă realizarea unor formule noi, iar satisfacția este și mai mare atunci când produsul creat își îndeplinește misiunea.
Pe lângă nevoia de a menține integre funcțiile pielii, studiile arată că ritualurile de aplicare a produselor cosmetice contribuie în mare parte și la îmbunătățirea stării de spirit, ajută la creșterea stimei de sine, implicit la expunerea stilului personal și ajută în cazul exprimării sociale, deoarece marea majoritate a consumatorilor se simt mult mai atrăgători atunci când urmează un ritual de frumusețe și capătă încredere să își exprime gândurile și emoțiile în public.
Stima de sine joacă un rol important în acceptarea și percepția personală despre procesele naturale prin care trece corpul nostru. În acest sens, din cele mai vechi timpuri s-au căutat remedii care să prevină sau care să combată semnele îmbătrânirii vizibile la nivelul pielii. Preparatele cosmetice cu efect hidratant și emolient au fost utilizate încă din timpul civilizațiilor antice, folosindu-se în acele vremuri grăsimi animale ca bază pentru cosmetice, iar cu timpul s-a dezvoltat o adevărată industrie în sfera aceasta.
Stima de sine generală indică felul în care o persoană simte despre sine și valorile sale prin comparație cu alte persoane.
Stima de sine socială reprezintă felul în care o persoană simte despre sine în timpul interacțiunilor sociale și modul în care interacțiunea socială afectează valoarea socială a individului. Se pare că stima de sine socială este mai afectată și direct proporțională cu expunerea persoanei în mediul social.
Există scrieri care relatează diverse trucuri de frumusețe la care apelau oamenii încă din cele mai vechi timpuri pentru îmbunătățirea aspectului. Spre exemplu, utilizarea plasturilor de frumusețe, ce mascau probleme precum pistrui, alunițe, cicatrici de variolă, semne ale sifilisului, răni, sau care doar scoteau în evidență persoana care îi purta. În Europa, plasturii de înfrumusețare au apărut prima dată la sfârșitul secolului XVI și erau purtați de clasele sociale superioare, ca o formă de exprimare de sine și de impunere de statut, de exemplu, purtat pe obrazul stâng indica un statut mai înalt decât dacă era purtat pe obrazul drept.
Utilizarea plasturilor de înfrumusețare era o tendință socială la acea vreme, nicidecum o recomandare medicală din partea specialiștilor vremurilor respective. Putem observa astfel cum stima de sine socială poate fi manipulată cu ajutorul unor tehnici, trucuri, ori tendințe sociale sau culturale și cum din dorința de apartenență, oamenii de-a lungul istoriei, au găsit întotdeauna metode care să îi ajute să se integreze, să câștige sau să își păstreze un anume statut social.
Întrucât societatea a evoluat foarte mult spre sfera virtuală, tot mai multe persoane se expun rețelelor sociale, acțiune care are un impact invers proporțional cu stima de sine generală. În ambele cazuri, stima de sine este o evaluare subiectivă a propriei valori și include sentimente de acceptare de sine.
Mediul digital a pus foarte mare presiune pe a arăta cât mai bine, expunând fotografii și videoclipuri ale unor persoane care arată impecabil. Din dorința de autopromovare și validare, populația modernă se axează extrem de mult pe îmbunătățirea aspectului, iar înfățișarea lor trebuie să fie impecabilă.
Cele mai ușor accesibile și care contribuie semnificativ la îmbunătățirea aspectului și creșterea stimei de sine sunt preparatele cosmetice pentru față, pe care le regăsim sub formă de creme, serumuri, loțiuni, sau produse cosmetice pentru machiaj.
Cu toate acestea, apelarea la diverse tehnici de înfrumusețare poate avea și un impact negativ asupra stimei de sine, de exemplu: atunci când alegem produse care maschează defecte, fără să trateze, când apelăm la proceduri cosmetice al căror efect nu are o durată lungă, sau când ritualul cosmetic necesită mult timp și bani, și generează stres și disconfort psihic pentru persoana în cauză, deoarece depune mult efort pentru aspectul său.
Alegerea ritualului de frumusețe este extrem de important și trebuie să se țină cont de nevoile reale pe care le avem. Trebuie acordată mare atenție listei de ingrediente și citite mențiunile etichetei astfel încât să alegem produsul în acord cu preocupările noastre.
Sfatul unui specialist este întotdeauna binevenit, iar uneori este chiar necesar un consult medical de specialitate, mai ales când la nivelul pielii există modificări vizibile și neobișnuite. De asemenea, nu strică niciodată câteva cercetări despre brandul respectiv în ceea ce privește realizarea de produse sigure și de înaltă calitate.
Stilul de viață rămâne în responsabilitatea fiecăruia dintre noi, iar alegerile pe care le facem în acest sens trebuie să ne aparțină în totalitate și să ne asumăm orice legătură între stilul de viață, regimul alimentar și eventualele repercusiuni la nivelul pielii.
Poate că nu este necesar ca „Baba să sufere la frumusețe” întotdeauna. Ritualurile de frumusețe pe care le alegem trebuie să ne încânte, să ne facă plăcere să le parcurgem, să ne bucurăm de atingerea produselor preferate pe pielea noastră, textura lor să fie ca o mângâiere, pentru ca mai apoi să ne simțim bine cu noi înșine.
Consider că alegerea și utilizarea produselor cosmetice trebuie realizate ca o formă de respect de sine și cu recunoștință pentru piele, care îndeplinește numeroase funcții extrem de importante în fiecare zi pentru a menține sănătatea corpului nostru.
Pe lângă nevoia de a menține integre funcțiile pielii, studiile arată că ritualurile de aplicare a produselor cosmetice contribuie în mare parte și la îmbunătățirea stării de spirit, ajută la creșterea stimei de sine, implicit la expunerea stilului personal și ajută în cazul exprimării sociale, deoarece marea majoritate a consumatorilor se simt mult mai atrăgători atunci când urmează un ritual de frumusețe și capătă încredere să își exprime gândurile și emoțiile în public. Stima de sine joacă un rol important în acceptarea și percepția personală despre procesele naturale prin care trece corpul nostru. În acest sens, din cele mai vechi timpuri s-au căutat remedii care să prevină sau care să combată semnele îmbătrânirii vizibile la nivelul pielii. Preparatele cosmetice cu efect hidratant și emolient au fost utilizate încă din timpul civilizațiilor antice, folosindu-se în acele vremuri grăsimi animale ca bază pentru cosmetice, iar cu timpul s-a dezvoltat o adevărată industrie în sfera aceasta.
Stima de sine generală indică felul în care o persoană simte despre sine și valorile sale prin comparație cu alte persoane.
Stima de sine socială reprezintă felul în care o persoană simte despre sine în timpul interacțiunilor sociale și modul în care interacțiunea socială afectează valoarea socială a individului. Se pare că stima de sine socială este mai afectată și direct proporțională cu expunerea persoanei în mediul social.
Există scrieri care relatează diverse trucuri de frumusețe la care apelau oamenii încă din cele mai vechi timpuri pentru îmbunătățirea aspectului. Spre exemplu, utilizarea plasturilor de frumusețe, ce mascau probleme precum pistrui, alunițe, cicatrici de variolă, semne ale sifilisului, răni, sau care doar scoteau în evidență persoana care îi purta. În Europa, plasturii de înfrumusețare au apărut prima dată la sfârșitul secolului XVI și erau purtați de clasele sociale superioare, ca o formă de exprimare de sine și de impunere de statut, de exemplu, purtat pe obrazul stâng indica un statut mai înalt decât dacă era purtat pe obrazul drept. Utilizarea plasturilor de înfrumusețare era o tendință socială la acea vreme, nicidecum o recomandare medicală din partea specialiștilor vremurilor respective. Putem observa astfel cum stima de sine socială poate fi manipulată cu ajutorul unor tehnici, trucuri, ori tendințe sociale sau culturale și cum din dorința de apartenență, oamenii de-a lungul istoriei, au găsit întotdeauna metode care să îi ajute să se integreze, să câștige sau să își păstreze un anume statut social.
Întrucât societatea a evoluat foarte mult spre sfera virtuală, tot mai multe persoane se expun rețelelor sociale, acțiune care are un impact invers proporțional cu stima de sine generală. În ambele cazuri, stima de sine este o evaluare subiectivă a propriei valori și include sentimente de acceptare de sine.Mediul digital a pus foarte mare presiune pe a arăta cât mai bine, expunând fotografii și videoclipuri ale unor persoane care arată impecabil. Din dorința de autopromovare și validare, populația modernă se axează extrem de mult pe îmbunătățirea aspectului, iar înfățișarea lor trebuie să fie impecabilă.
Cele mai ușor accesibile și care contribuie semnificativ la îmbunătățirea aspectului și creșterea stimei de sine sunt preparatele cosmetice pentru față, pe care le regăsim sub formă de creme, serumuri, loțiuni, sau produse cosmetice pentru machiaj.
Cu toate acestea, apelarea la diverse tehnici de înfrumusețare poate avea și un impact negativ asupra stimei de sine, de exemplu: atunci când alegem produse care maschează defecte, fără să trateze, când apelăm la proceduri cosmetice al căror efect nu are o durată lungă, sau când ritualul cosmetic necesită mult timp și bani, și generează stres și disconfort psihic pentru persoana în cauză, deoarece depune mult efort pentru aspectul său.Alegerea ritualului de frumusețe este extrem de important și trebuie să se țină cont de nevoile reale pe care le avem. Trebuie acordată mare atenție listei de ingrediente și citite mențiunile etichetei astfel încât să alegem produsul în acord cu preocupările noastre.
Sfatul unui specialist este întotdeauna binevenit, iar uneori este chiar necesar un consult medical de specialitate, mai ales când la nivelul pielii există modificări vizibile și neobișnuite. De asemenea, nu strică niciodată câteva cercetări despre brandul respectiv în ceea ce privește realizarea de produse sigure și de înaltă calitate.
Stilul de viață rămâne în responsabilitatea fiecăruia dintre noi, iar alegerile pe care le facem în acest sens trebuie să ne aparțină în totalitate și să ne asumăm orice legătură între stilul de viață, regimul alimentar și eventualele repercusiuni la nivelul pielii.Poate că nu este necesar ca „Baba să sufere la frumusețe” întotdeauna. Ritualurile de frumusețe pe care le alegem trebuie să ne încânte, să ne facă plăcere să le parcurgem, să ne bucurăm de atingerea produselor preferate pe pielea noastră, textura lor să fie ca o mângâiere, pentru ca mai apoi să ne simțim bine cu noi înșine.
Consider că alegerea și utilizarea produselor cosmetice trebuie realizate ca o formă de respect de sine și cu recunoștință pentru piele, care îndeplinește numeroase funcții extrem de importante în fiecare zi pentru a menține sănătatea corpului nostru.