Utilizarea produselor cosmetice în timpul sarcinii. Partea I.

Utilizarea produselor cosmetice în timpul sarcinii. Partea I.
 Sunt produsele cosmetice indicate în timpul sarcinii?
Desigur! Cu toate că femeia însărcinată devine mult mai atentă la lucrurile cu care intră în contact, nu poate neglija igiena corporală, de exemplu, sau igiena orală, pe care le realizează cu ajutorul unor produse cosmetice, precum: săpunuri, geluri de duș, paste de dinți, ape de gură, creme sau uleiuri de spălare, șampoane, etc.

Modul în care această perioadă schimbă aspectul mamei, îi generează acesteia disconfort psihologic, care se accentuează odată cu evoluția sarcinii, iar o astfel de modificare se suprapune peste alte probleme pe care viitoarea mamă le intâmpină, ceea ce va conduce la un stres suplimentar, deloc benefic. 

Utilizarea produselor cosmetice în timpul sarcinii, pe lângă faptul că ajută la corectarea micilor imperfecțiuni și îmbunătățirea aspectului pielii, ajută mama să își crească stima de sine, iar ritualul de îngrijire a pielii poate deveni un suport moral chiar dacă durează câteva minute pe zi. 

O stare psihică de bine, indusă de rutina de skincare, cu siguranță determină niveluri scăzute de cortizol, hormon al stresului, cu efecte negative cunoscute asupra organismului.

Siguranța utilizării produselor cosmetice în timpul sarcinii. 

Dacă medicamentele sunt clasificate pe categorii care descriu defectele congenitale datorate utilizării lor pe perioada sarcinii (categoriile A, B, C, D, X), în cazul produselor cosmetice și de îngrijire personală acest lucru este aproape imposibil de realizat, deoarece în produsele cosmetice, substanțele care ridică îngrijorări legate de siguranță, nu pot fi studiate pe femeile însărcinate, deoarece acest lucru nu este etic, iar studiile pentru această categorie vulnerabilă sunt extrem de limitate. 

Autoritățile, de-a lungul anilor, au studiat anumite substanțe și le-au analizat foarte atent, deoarece există ingrediente comune intre industria cosmetica și alte industrii. Putem identifica astfel de compuși și în alimente, în ambalaje (indiferent de tipul ambalajelor), în jucării pentru copii, sau articole pentru îmbrăcăminte, ori detergenți. Având în vedere acest lucru, acolo unde este posibil, se impun limite de utilizare pentru astfel de substanțe, după evaluarea profilelor de siguranță.

Există substanțe nocive pe care este imposibil să le evităm 100%, deoarece ne înconjoară pur și simplu, le inspirăm și le mâncăm zilnic. Dar, este bine ca acolo unde putem controla utilizarea anumitor substanțe, să acționăm pentru precauție. 

Femeia însărcinată trebuie să acorde atenție deosebită în primul trimestru de sarcină, atât produselor de îngrijire personală și produselor cosmetice, dar și dietei, medicamentelor, suplimentelor alimentare, deoarece aceasta este perioada cea mai importantă pentru dezvoltarea embrionului. 

Nu există o categorie de ingrediente cosmetice interzise în sarcină în mod special, pentru că substanțele care stau sub lupa Comisiei de experți și, care creează îngrijorări, sunt reglementate, iar concentrațiile permise în produsele cosmetice sunt relativ mici și mereu monitorizate (pe teritoriul UE).

Însă, pentru că și așa suntem expuși zilnic la tot felul de substanțe nocive, din alte surse decât cosmetice și, pentru că bariera cutanată poate să fie afectată și să permită o absorbție mai mare a anumitor categorii de compuși, este recomandată limitarea consumului/ utilizării anumitor produse în perioada prenatală.  

Graviduțele sunt sfătuite să reducă frecvența de aplicare a produselor cosmetice. Dar nu înseamnă că femeia însărcinată nu trebuie să se îngrijească, ci să adopte o rutină de îngrijire echilibrată, în acord cu nevoile și preocupările sale cele mai importante și, alese cu grijă funcție de particularitățile sale. De exemplu, îmi aduc aminte că cele mai mari temeri ale mele din perioada sarcinii au fost vergeturile și acneea. Cu vergeturi, slavă Cerului nu m-am ales, însă pentru acnee m-am înarmat cu multe produse cosmetice cu diverse roluri (curațare, hidratare, SPF, demachiere, special pentru noapte, special pentru zi), la care se adăugau și produsele pentru machiaj și, am "beneficiat" de acnee în perioada prenatală până când am realizat că dacă nu le mai aplic, tenul meu nu mai suferă. 

"Citește atent lista de ingrediente. Caută îndrumare de la specialiști. Relaxează-te."

În Uniunea Europeană, industria cosmetică include toate produsele de îngrijire ale pielii, produse pentru machiaj, produse de îngrijire ale părului, produse de îngrijire ale unghiilor, produse pentru igienă (săpunuri, geluri de duș, spumă de ras, creme depilatorii, deodorante, paste de dinți etc.).

Reducerea frecvenței de aplicare înseamnă limitarea utilizării în scopul reducerii riscului de expunere cumulativă la anumite ingrediente care pot provoca efecte nedorite (expunerea la una sau mai multe substanțe din mai multe produse utilizate împreună pe o perioadă mai mare de timp). 

Este imposibil de abordat fiecare substanță în parte. Voi face referire la substanțele care sunt în lumina reflectoarelor și/sau, care sunt căutate pentru cele mai frecvente preocupări apărute în sarcină. De asemenea, mă voi raporta la substanțele cosmetice de pe teritoriul UE.
În prima parte a proiectului voi aborda cea mai frecventă modificare la nivelul pielii apărută în timpul sarcinii, adică hiperpigmentarea.
Iată câteva sfaturi pentru a preveni și pentru a reduce aspectul petelor pigmentare în timpul sarcinii:
  • Evită expunerea la soare în orele de vârf
  • Utilizează un produs cu factor de protecție mineral, care acționează ca o barieră fizică
  • Poartă haine sau accesorii care te feresc de expunerea directă la soare (pălării, haine largi, cu mâneci lungi)
  • Menține pielea hidratată corespunzător
  • Utilizează produse cosmetice pe baza de vitamine, precum vitamina C sau Niacinamida
Keywords: hidrochinona; alfa-arbutina; beta-arbutina; deoxiarbutina; acid kojic; 4-n-butilrezorcinol; hiperpigmentare.
Referințe:
SCCS final opinion: SCCS/1637/21; SCCS/1642/22; SCCS/1554/15;
REGULATION (EC) No 1223/2009 OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 30 November 2009 on cosmetic products
4-n-butylresorcinol, a highly effective tyrosinase inhibitor for the topical treatment of hyperpigmentation; DOI: 10.1111/jdv.12051
Postarea urmatoare Postarea anterioara

Suport clienti L-V 10:00-16:00
Timp de răspuns email contact ~1zi lucrătoare

0771 15 16 71 laborator@hatix.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!